China a devenit anul trecut țara cu cele mai mari schimburi comerciale, importuri plus exporturi, din lume, depășind astfel Statele Unite, care au dominat comerțul global după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit Bloomberg.
Exporturile și importurile SUA au totalizat anul trecut 3.820 miliarde de dolari, a anunțat recent Departamentul Comerțului de la Washington. Administrația vămilor din China a informat în ianuarie că țara a înregistrat în 2012 schimburi comerciale în valoare de 3.870 de miliarde de dolari. China a avut un surplus comercial de 231,1 miliarde de dolari, iar SUA un deficit de 727,9 miliarde de dolari.
Ascensiunea comercială a Chinei oferă celei mai mari economii asiatice o influență tot mai mare. Procesul amenință cu perturbarea unor blocuri comerciale regionale, pe măsură ce China devine cel mai important parterner comercial pentru țări între care Germania. Cea mai mare economie din Europa va exporta de două ori mai mult în China decât în Franța, afirmă Jim O”Neill, președinte al diviziei de administrare de active la Goldman Sachs.
În pofida datelor privind comerțul, economia americană este încă de peste două ori mai mare decât cea a Chinei, arată datele Băncii Mondiale din 2011. PIB al SUA s-a situat în anul respectiv la 15.000 de miliarde de dolari, iar cel al Chinei la 7.300 de miliarde de dolari.
SUA au devenit cea mai mare forță comercială după Al Doilea Război Mondial, perioadă în care au condus crearea unei noi arhitecturi financiare și comerciale la nivel global, iar Marea Britanie a început să-și dezmembreze imperiul colonial. China a început să se concentreze pe comerț și investiții străine după decenii de izolare. Creșterea economică a avut o medie de 9,9% pe an între 1978 și 2012.
Cea mai populată țară din lume a devenit cel mai mare exportator în 2009, în timp ce SUA rămâne cel mai mare importator, cu 2.280 de miliarde de dolari anul trecut, față de 1.820 miliarde de dolari în cazul Chinei.
China a fost ultima dată considerată cea mai mare economie a lumii în timpul dinastiei Qing. Diferența este, notează Bloomberg, că în secoul al XVIII-lea, Imperiul Qing – spre deosebire de Marea Britanie – nu se concentra pe comerț. Împăratul Qianlong îi scria regelui George al III-lea în 1973: „Avem totul. Nu acord nicio valoare lucrurilor ciudate sau ingenioase și nu am nicio nevoie de produsele fabricate în țara ta”.